Filtrare dupa

Producator

Producator

Format

Format

Trafic

Trafic

Tip mocheta

Tip mocheta

Compozitie

Compozitie

Backing

Backing

Sistem de montaj

Sistem de montaj

Grosime totala (mm)

Grosime totala (mm)

Decor

Decor

Clasa de trafic

Clasa de trafic

Clasa de foc

Clasa de foc

Sector

Sector

Mocheta

Subcategories

Se afiseaza 19-36 din 417 produs(e)

Filtre active

Mocheta - cea mai elitistă pardoseală a tuturor timpurilor 

Alături de parchet, mocheta a reprezentat una dintre cele mai fine, delicate și exclusiviste alegeri pentru finisajul de pardoseală. 

Niciodată mocheta nu a reprezentat altceva decât pardoseala aristocrației si avea rolul de a "scălda" picioarele fine în elegantă, confort și lux.

Chiar dacă denumirea de mochetă provine din limba franceză și se referă la o pardoseală textilă, montată din perete in perete, adică pe toată suprafața încăperii, aceasta a apărut cu 3000 de ani înainte de Hristos la babilonieni. Vechii babilonieni puneau astfel de țesături în camerele in care urmau să fie primiti oaspeții iar aceștia dormeau direct pe această mochetă. Primul document despre pardoselile țesute a fost scris de Homer. In acest document Homer descria pardoselile unui banchet organizat în Alexandria în secolul al III-lea i.Hr. Mai târziu, berberii, persanii și popoarele turanice au ajuns sa ducă aceasta tehnică, a acoperirii podelelor cu textile, la unul dintre cele mai înalte niveluri. Ei sunt cei care au perfecționat arta țeserii prin realizarea de modele florale sau geometrice si prin stapanirea tehnicilor de vopsire a firelor, cu care practic puteau realiza adevarate opere de artă.  Sunt foarte multe muzee de artă în întreaga lume care adăpostesc colectii spectaculoasa de pardoseli textile din vremurile cele mai îndepărtate. În cultura noastră, a romanilor, primele pardoseli țesute cu fire naturale au fost rogojinile. La fel ca la vechii babilonieni, rogojinile erau folosite cu dublu rol, atât ca suprafață pentru dormit dar și ca finisaj de pardoseală. Acestea au rămas în cultura noastră populară din timpul ocupațiilor cumane și tocmai deaceea cei mai iscusiți meșteri în fabricarea rogojinilor sunt cei din zona Olteniei. Cumanii au ocupat Oltenia o buna bucata de vreme, de acolo si denumirea de cumania, dată Olteniei pentru o perioada de timp.

Acest mestesug al țesăturilor in zona Olteniei dainuieste pana in zilele noastre, regăsindu-se practic în cele mai frumoase modele de covoare și de țesături de pe întregul teritoriu al României. Din vremea cumanilor si pana în zilele noastre a trecut mult timp și multă apă peste pietrele Oltului. Mochetele s-au schimbat, tehnicile de tesere a mochetelor s-au schimbat si multe s-au schimbat de atunci. Dacă inițial pardoselile țesute erau folosite atât ca zone de odihnă cât și ca finisaj pentru pardoseli, în zilele noastre pardoselile au un rol cu totul diferit si foarte clar - acela de a retine praful și mizeria in interiorul lor cat si de a creea o atmosferă caldă și elegantă, cu o absorbție fonică foarte bună.

Daca ar fi sa împărțim mocheta după zonele in care poate fi folosită, am avea următoarele categorii de mochetă: mochetă pentru dormitor, mocheta pentru bucătărie, mocheta pentru scări, mocheta pentru copii, mochetă pentru hotel, mocheta pentru birouri, mocheta pentru exterior, mocheta pentru evenimente, mocheta pentru expozitie, mocheta pentru trafic extrem.

Mocheta pentru dormitor

Cel mai recomandat finisaj de pardoseala pentru zona de odihna este mocheta. Sunt trei motive pentru care se recomanda mocheta pentru dormitor .

Primul motiv este acela ca mocheta este un material care retine praf. Chiar daca pe unii dintre noi ne sperie, este un lucru benefic pentru sanatatea noastra. Particulele de praf care sunt antrenate de curentii de aer in timpul noptii, in camerele de odihna, ajung in caile respiratorii. Curentii de aer formati in dormitor sunt cu atat mai puternici iarna, atunci cand functioneaza sistemele de incalzire. Acesta este si motivul pentru care mocheta este recomandarea noastra pentru spatiile de odihna. 

Sistemul de incalzire in pardoseala care a aparut in ultimul timp in amenajarile moderne, are foarte multe avantaje dar si dezavantaje. Unul dintre dezavantaje este acela ca, odata cu aerul cald care se ridica de pe suptafata pardoselii, se ridica si praful sau acarienii. De aceea mocheta pentru dormitor este cea mai buna alegere. Mocheta lasa sa se ridice de pe suprafata ei doar aerul cald si retine in interior praful si toate microorganismele. Pe scurt putem considera mocheta in dormitor,  montata pe incalzire in pardoseala, similara cu un filtru de aer, filtru pe care il curatam atunci cand mocheta este aspirata. De preferat, la mocheta ca si la celelalte pardoseli, aspirarea sa se realizeze cu aspiratoare care au perie rotativa (motrica).

Cel de-al doilea motiv pentru care recomandam mocheta pentru dormitor il reprezinta absortia si izolarea fonica a mochetei.

Spre exemplu, dacă o persoana se odihnește, în timp ce alta se afla în aceeași cameră având o activitate, zgomotele sunt mult diminuate și absorbite. La fel se întâmplă și atunci când cineva intra încălțat intr-un dormitor unde o alta persoana se odihnește, absorbția fonica a mochetei este mult mai buna decât în cazul altor finisaje.

Și izolarea fonica față de alte spatii aflate în proximitatea zonei de odihna, în cazul în care avem mocheta în dormitor, este mult mai bună. De exemplu, dacă locuim într-un bloc, izolarea fonica față de vecinul de sub apartamentul nostru este mult mai bine realizata cand avem mocheta in dormitor.

Cel de-al treilea motiv îl reprezinta izolarea termica și transferul termic. Mocheta va fi întotdeauna un finisaj cald și plăcut la atingere, mai ales că în dormitor, în general, pășim fără încălțăminte.

Inerția termică a mochetei este una foarte scăzută, ceea ce înseamnă că în zilele de primăvară și de toamnă, când locuintele pot fi neincalzite, mocheta este materialul care izoleaza termic fata de placa de beton sau sapa. Astfel mocheta in dormitor ramane acelasi material cald pe care putem sta cu picioarele goale. 

Mocheta pentru bucatarie

Mocheta nu este un finisaj de pardoseala folosit in mod uzual in aceste spatii. Din cauza faptului ca este un produs putin mai greu de curatat si nu foarte lavabil, s-a incercat evitarea montarii de mocheta in bucatarie. Cu toate acestea, in foarte multe spatii, in zonele rezidentiale de lux, care au avut o cerere speciala din partea beneficiarilor, s-a montat mocheta in bucatarie. In aceste situatii, neavand un produs specific pentru aceste zone, s-a optat intotdeauna pentru mocheta tesuta sau crosetata, realizata din fire foarte lavabile. Cel mai recomandat fir pentru mocheta de bucatarie este firul natural “SmartStrand”. Acesta este un fir natural, care are la baza planta de porumb si care are o lavabilitate foarte buna. Putem spune cu usurinta ca “SmartStrand” este cel mai lavabil fir din toate firele pe care le cunoastem.

Mocheta pentru scari

Treptele scarilor au inceput sa fie imbracate in mocheta in ultimii ani, odata cu aparitia mochetelor rezistente la trafic. In amenajarile clasice, scarile erau placate cu blaturi de lemn, de piatra, sau aveau finisaj direct din turnare de beton slefuit sau terrazzo. Astfel mocheta pentru scari trebuie sa fie o mocheta rezistenta la trafic si cu o densitate foarte ridicata. De regula, mocheta folosita la scari este realizata din fire foarte bune, fie poliamida fie din fir de “SmartStrand”.

Mocheta pe scari poate fi montata in doua feluri : fie sub forma de traverse, fie cu lipire pe intreaga suprafata.

In cazul montarii sub forma de traversa avem urmatoarele avantaje : prinderea nu este una permanenta, realizandu-se de obicei fie cu baghete, montate la imbinarea treptei cu contratreapta, fie montate pe o banda adeziva sau pe o suprafata cu prindere velcro. Acest sistem ne permite sa scoatem mocheta de pe scari de cate ori aceasta necesita curatare sau inlocuire dar si sa ii schimbam pozitia astfel incat uzura sa se faca pe intreaga suprafata, in mod uniform, nu doar in zona nasului de treapta (colt de treapta).

Mocheta pe scari cu lipire pe intreaga suprafata este o metoda destul de des intalnita si se poate monta fie cu profil pe zona nasului de treapta (colt de treapta ) fie fara. Profilul de treapta poate prelungi foarte mult durata de viata a mochetei pe scari, el preluand practic zona cea mai intens traficata, cea mai uzitata.

 Avantajele mochetei lipite pe scari sunt urmatoarele: o treapta mult mai sigura si mai stabila, mai ales pentru copiii si batranii ce folosesc aceste scari, o mocheta foarte bine intinsa si usor de curatat cu aparatele cu vacuum sau cu injectie/extractie si lipsa unui alt finisaj sub mocheta care la montajul de tip traversa poate fi vizibil in lateralele acesteia. 

Mocheta pentru copii

Tinand cont de faptul ca zona preferata de copii pentru joaca in camera lor este podeaua, trebuie sa ne gandim foarte bine cand folosim un finisaj pentru camera lor. De aceea mocheta este de departe cea mai buna solutie pentru camera copiilor. Mocheta pentru copii este o mocheta realizata in mod special si care trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii:

In primul rand mocheta pentru copii trebuie sa fie o mocheta frumos colorata, eventual cu desene atractive pentru copii ( sub forma de puzzle, personaje de desene animate, strazi, orase).

 In al doilea rand mocheta pentru copii trebuie sa fie o mocheta usor de curatat, realizata din fire rezistente si foarte lavabile, cum ar fi firele naturale “SmartStrand” sau firele poliamida 6.6.

Un alt criteriu pe care trebuie sa il indeplineasca mocheta pentru camera copilului este acela ca sa fie o mocheta antibacteriana, sa nu permita dezvoltarea coloniilor de microorganisme in interiorul tesaturii sau pe suprafata firelor. De preferat ar fi ca mocheta sa fie antibacteriana si antistatica permanent (pentru a nu atrage praful), prin simpla compozitie a fibrelor, fara a fi nevoie de tratamente chimice suplimentare. Un astfel de fir este firul din lana.

Un alt criteriu este acela ca mocheta pentru copii trebuie sa izoleze termic foarte bine tinand cont ca, in marea majoriatate a timpului, copiii stau intinsi pe mocheta. 

Mocheta pentru exterior

Dorinta de confort si eleganta, chiar si in spatiile exterioare, a facut ca in timp sa se dezvolte game special pentru mocheta de exterior. Sunt doua categorii de mocheta pentru exterior pe care le intalnim cel mai des pe piata pardoselilor: 

Prima categorie este gazonul artificial, sau mocheta de exterior de tip gazon care poate inlocui sau complete pe alocuri gazonul din curtile, terasele si balcoanele noastre.

Cealalta categorie este mocheta tesuta de exterior, care de asemenea poate da o nota eleganta teraselor sau balcoanelor si poate inlocui cu mare succes deck-ul din jurul piscinelor, fiind o varianta mult mai usoara si mai ieftina in comparatie cu deck-ul.

Principala caracteristica a mochetei de exterior este aceea ca trebuie sa fie realizata din material hidrofug. Practic, acest material nu poate fi inbibat cu apa sau lichid. 

Mocheta de exterior se monteaza fara a fi lipita de suprafata, ea sta prin propria greutate. La imbinari se folosesc benzi speciale pe care se pune adeziv iar cele doua bucati de mocheta ce trebuiesc imbinate sunt puse in acest adeziv, practic realizandu-se o suprafata uniforma.

Stratul suport primar al mochetelor de exterior trebuie sa fie conceput ca un strat drenant. Acest strat drenant lasa cale libera apei rezultata din precipitatii astfel incat pe suprafata sa nu se formeze acumulari de apa.

Cand montezi mocheta de exterior este foarte important sa se tina cont de sensul de curgere a apei. Daca mocheta de exterior nu a fost prevazuta din fabrica cu mici distantiere, astfel incat sa nu stea lipita pe suprafata si sa permita trecerea apei pe sub ea, atunci montarea se va face cu sensul de tesere paralel cu sensul de curgere al apei.

In cazul mochetei de hotel, mochetei de birouri sau al mochetei pentru evenimente, lucrurile sunt mult mai serioase iar parametrii tehnici se vor urmari cu strictete.

Mocheta pentru hotel

Este bine cunoscut faptul ca, in marea lor majoritate, hotelurile folosesc mocheta ca si finisaj de pardoseala, pentru a obtine un grad sporit de confort si de eleganta. Cu cat stelele hotelului si pretentiile acestuia cresc, cu atat trebuie sa creasca si calitatea mochetei folosite. De exemplu, pentru hotelurile de 4 si 5 stele, se foloseste o mocheta tesuta eleganta si pufoasa. In majoritatea situatiilor mocheta de hotel de cea mai buna calitate, in mare parte tesuta din fire de lana sau combinatii de fire naturale si fire sintetice. Aceste combinatii de fire sunt realizate pentru a putea creste rezistenta la trafic a mochetei, prin adaugarea de fir sintetic dar in acelasi timp si pastrarea firului de lana, care este incomparabil din punct de vedere al aspectului, al confortului si al elegantei. 

Atunci cand alegem o mocheta pentru hotel, trebuie sa tinem cont de urmatoarele aspecte:

Densitatea tesaturii, pe care o putem identifica prin numarul de noduri/ metru patrat, in cazul mochetelor tufting este unul dintre elementele importante in rezistenta mochetei la trafic. Particulele de praf, privite microscolic, sunt asemanatoare cu cele ale nisipului - mici cristale cu colturi ascuțite. Tot densitatea mare a mochetei este cea care face ca aceste particule sa ajunga mai greu la radacina firelor. Astfel, aspirarea se face mult mai usor cand mizeria nu a ajuns la baza mochetei iar rezistenta la trafic in timp este mult crescuta. 

Un aspect extrem de important in alegerea mochetei hoteliere este si tratamentul firului. Firul folosit la aceste mochete trebuie sa fie foarte rezistent la abraziune, cu elasticitate ridicata si cu suprafata lavabila.

Un alt parametru tehnic foarte important  în alegerea mochetei pentru hotel este clasa de foc, practic rezistenta mochetei la flacără deschisă. Cu cât hotelul este mai mare, cu atât clasa de foc trebuie să fie  foarte bună. În caz de incendiu, clădirea trebuie evacuată în siguranță. Cu cât clădirea este mai mare și numărul de spatii de cazare este mai mare, creste și timpul de evacuare. Deaceea mocheta pentru hotel este obligatoriu sa aiba o clasa de foc foarte bună.

Rezistenta la flacără deschisa exprimata în minute și apoi transformata în standarde. Pe lângă aceasta rezistență la flacără deschisă, clasa de foc trebuie sa conțină și scara emisiilor de noxe a mochetei în caz de incendiu.

Mocheta pentru birouri  

În zonele de birouri,  la fel ca și în zonele de cazare, este recomandat ca finisajul de pardoseală sa fie din mocheta. În cazul în care birourile sunt de clasă A, atunci în mod obligatoriu au instalata pardoseală tehnică supraînălțată. Pe o astfel de pardoseală  nu putem monta decât o mochetă dală. Acest tip de mocheta dala pentru birouri se produce sub forma de placi în diverse dimensiuni și forme. 

Mocheta dala sau mocheta modulara are patru mari avantaje în zonele de birouri. Primul avantaj este acela că, plăcile de mocheta nefiind foarte mari, îți permit accesul sub pardoseala tehnica flotanta, lucru care ar fi practic imposibil de realizat cu o mocheta rolă, care ar trebui tăiată  în zona unde necesita intervenție. Un alt avantaj al acestui tip de mocheta dala folosita în zona de birou este acela ca poate fi foarte ușor de înlocuit în cazul unor accidente prin care mocheta fie se pătează, fie se deteriorează fizic sau pur și simplu se toceste parțial în zonele cu un trafic mai mare. Cel de al treilea avantaj pe care noi îl vedem în favoarea mochetei dala este stabilitatea dimensionala pe care aceasta o are. Stabilitatea dimensionala este asigurata de stratul suport secundar, care în mod general, la acest tip de mocheta, este realizat din bitum plus doua straturi succesive de fibra de sticla pentru ranforsare.

Stabilitatea dimensionala  a mochetei ne ajuta foarte mult în zonele biroului cu un trafic ridicat dar și în zonele în care acționează  scaunele cu rotile. Dacă mocheta nu ar avea o rezistență  foarte bună dimensionala, în aceste zone, îmbinările s-ar deplasa iar țesătura s-ar deteriora foarte ușor lăsând aspectul unei țesături întinse ( lălâi, labarțat).

Și absorbtia fonica intr-un spațiu destinat birourilor este un alt avantaj pe care mocheta de birou ni-l oferă. Ținând cont de faptul ca birourile din ziua de astăzi sunt de tip openspace, practic o încăpere fără compartimentări în care lucrează mulți oameni, absorbtia fonica a mochetei nu este un lucru de neglijat. Dacă ar fi sa ne imaginam un spațiu în care lucrează 50 de oameni iar podeaua ar fi din laminat nelipit, am avea următoarea situație. Laminatul practic acționează ca o cutie de rezonanta iar absorbtia fonica este aproape nulă. Dacă în acest spațiu pe care ni-l imaginam, zece persoane s-ar deplasa  purtând încălțăminte cu toc și fiecare rigid, alte zece persoane ar avea i conversație telefonica în același timp și o alta ar scăpa ceașca de cafea din mână, atunci în mod cert spațiu ar deveni impropriu activităților și impropriu pentru a te putea concentra. Mocheta pentru birou absoarbe foarte mult din aceste zgomote.

Mocheta pentru evenimente 

Cand vorbim despre sălile de evenimente ne referim atât la sălile de evenimente consacrate din cladiri specifice cât și la corturile pentru acest tip  de activitate. În aceste spatii dedicate evenimentelor se montează în general mochete. La fel ca în cazul mochetei pentru restaurant, în opinia noastră si mocheta pentru evenimente trebuie sa fie mult mai rezistenta la diverse pete, deaceea și tipul de vopsire al firului este foarte important. Recomandarea noastră este ca firul sa fie vopsit în baie de vopsire, la temperaturi ridicate si astfel vopseaua  este mult mai aderenta pe fir și mult mai rezistenta la acțiunile detergenților folosiți din abundenta în aceste tipuri de spatii. Vopsirea cromojet nu este recomandata în astfel de spatii, vopsirea făcându-se identic ca imprimarea hârtiei într-o imprimanta de birou. Aderenta vopselei pe fir, in cazul acestui tip de  vopsire, este mult mai slabă.

Chiar dacă vopsirea cromojet ne da posibilitatea de a crea " Picasso-uri" pe pardoseală, ar trebui sa punem în balanta cu foarte multa atenție dacă "picasourile" merita în detrimentul unei mochete rezistenta și funcțională. În altă ordine de idei trebuie sa nu uitam ca uneori mai simplu este mai elegant.

" The simply is the best"

Mocheta de expoziție

Mocheta pentru expoziție este cea mai eficienta soluție pentru a economisi timp în amenajarea unei expoziții . Mocheta de expozitie este un finisaj de pardoseala versatil datorita dimensiunii rolelor. Rolele de mocheta pot veni în lățimi de 2, 3, 4 si chiar 5 metrii, practic fiind usor de adaptat pentru orice proiect de stand expozitional. Astfel se pot amenaja cu ușurință și rapiditate spatii expoziționale dintre cele mai diverse. Mocheta pentru expoziție poate sa fie de mai multe tipuri: fie o mocheta needlepunch (sau impaslită) sau o mocheta tufting, pe care o putem folosi pe toată durata unui sezon expozitional. Mocheta de expozitie trebuie sa imbrace si sa se plieze frumos pe dimensiunile si forma standului expositional.

Avantajele mochetei de expoziție: 

Mocheta de expozitie are un coeficient foarte bun antialunecare, un aspect extrem de important având în vedere numarul participantilor la o expozitie și importanta de a avea un risc scăzut de accidentări. De-asemenea mocheta pentru expoziție are o clasa de foc buna, aspect important pentru siguranta grupurilor mari de persoane care trec pragul unei expozitii. Un alt aspect ar fi întreținere și mentenanța facilă, foarte important este timpul in care poti pregati pavilioanele expozitionale intre doua evenimente. Inca un aspect important  il reprezinta posibilitatea de a crea design personalizat, important pentru a da nota cât mai sugestiva si originala fiecărei expoziții.

Mocheta pentru trafic extrem

Sunt anumite tipuri de mocheta destinate spatiilor cu trafic extrem. Clasele de trafic extrem sunt 4.3 și 4.4. Trebuie sa fim conștienți că, atunci  când vrem o mocheta pentru trafic extrem trebuie sa avem de amenajat fie un aeroport internațional fie un stadion olimpic, fie o biblioteca națională, fie un spatiu expozitional. Traficul extrem de obicei îl întâlnim în clădiri comerciale cu abundență  foarte mare de persoane. Am simțit nevoia sa facem aceste lămuriri pentru că, mulți dintre noi cauta pentru dormitoarele sau pentru birourile lor mocheta de trafic extrem. În concluzie, dacă prin dormitorul dumneavoastră sau prin biroul dumneavoastră nu trec cincizeci de mii de persoane zilnic, nu credem ca este necesara mocheta pentru trafic extrem.

Cererea de mocheta pentru trafic extrem este rară iar atunci când există, acest tip de mocheta este realizata pentru acest tip de cerințe.